VIDEO| Doi bărbați au fost reținuți de Poliția Capitalei pentru furt și uzurparea de calități oficiale. Indivizii au jefuit mai mulți cetățeni străini

Publicat: 31/08/2023, 13:11
Actualizat: 31/08/2023, 13:12

Polițiștii Capitalei au prins în flagrant doi bărbați, în vârstă de 40 și 63 de ani, în timp ce jefuiau doi cetățeni străini, prin folosirea fără drept a unor calități oficiale. Indivizii au fost reținuți, iar autoritățile efectuează cercetări într-un dosar penal de furt și uzurparea de calități oficiale.

„Din datele și probele administrate în cauză, în perioada 16 august – 30 august 2023, a rezultat presupunerea rezonabilă că mai multe persoane, prin folosirea fără drept a unor calități oficiale, ar comite infracțiuni asupra turiștilor străini, în diverse sectoare ale Capitalei”, a transmis Poliția Capitalei.

Autoritățile precizează că cei doi bărbați, bănuiți de săvârșirea unor astfel de fapte, sunt cunoscuți pentru preocupări de natură infracțională.

„La data de 30 august 2023, în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Sector 1, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, i-au prins în flagrant pe cei doi bărbați, pe o stradă din Sectorul 5, imediat după ce, bănuitul de 60 de ani, având sprijinul bărbatului de 40 de ani, ar fi indus în eroare două persoane de cetățenie străină, prin folosirea unei calități mincinoase, moment în care, profitând de neatenția acestora, în timp ce le controla conținutul portofelelor, ar fi sustras primei persoane vătămate 110 de euro și 60 de dolari, iar celeilalte persoane i-ar fi sustras 120 de euro și 40 de dolari”, au precizat polițiștii.

În urma cercetărilor, autoritățile au descoperit că cei doi bărbați au comis o faptă similară și la data de 16 august, în jurul orei 13.00, când ar fi furat 170 de euro și 120 de dolari din portofelul unui alt cetățean străin, prin folosirea unei calități mincinoase.

Cei doi au fost imobilizați și conduși la audieri, iar în baza probatoriului administrat, indivizii au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigații Criminale – Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt și uzurparea de calități oficiale.

Sursa foto: Shutterstock


CITEȘTE ȘI:

Trei bărbați au reușit să dezactiveze închiderea centralizată a mai multor mașini și au FURAT din interiorul autoturismelor 193.000 de euro

”Mascatul” din Târgu Jiu recidivează! O bătrână a fost atacată în plină stradă de bărbatul care se plimba cu un pistol la brâu zilele trecute

Bani furați din cutia milei, la o biserică din București. Hoțul a fost prins

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ultimele ore din viața unui condamnat la moarte. David susține de peste un deceniu că...
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
Cazul ciudat al băiatului de 6 ani dispărut în ziua în care mama lui a...
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine...
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Misterul se adânceşte în cazul cadavrului din valiză găsit într-o rulotă, în Oradea. Sora femeii...
E oficial! Se vor organiza noi alegeri! Situație cu totul nemaivăzută în România
Mesajele înduioșătoare dintre Anca Molnar și soțul ei, înainte ca make-up artista să fie învinsă...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ești obligat să acorzi prioritate dacă faci stânga și ai verde la semafor?
Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR –...
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
BANII intră direct în cont. Plățile au fost făcute AZI, 11 iunie
Cum arată casa în care locuiește Nicușor Dan. Plătește 550 de euro chirie pe lună
Știrea momentului! Prezentator celebru, găsit mort în Grecia! Ultimele clipe din viață, surprinse de camerele...
Ceartă între Alexandra, Roberta și Rebecca din Casa Iubirii. Ce și-au reproșat tinerele chiar în...
Anca Molnar, o celebră make-up artistă, a murit la 35 de ani. Care a fost...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?
(P) BCR, alături de Academia de Sustenabilitate, continuă să susțină eforturile antreprenorilor în tranziția către...
×